Non Stop Music

Emisiune
› STIRILE RADIO MINISAT

15.588 de români, infectați cu Covid-19, până luni, 11 mai!
11.05.2020, 4:13 pm

De la intrarea în vigoare a Ordonanței Militare nr. 2 și până în prezent, au fost plasate în carantină instituționalizată 2.290 de persoane care nu au respectat perioada de autoizolare.

De asemenea, 199 de persoane aflate în carantină au părăsit locația în care au fost plasate, pentru acestea fiind dispusă măsura carantinării pentru o nouă perioadă de 14 zile.

Până luni, 11 mai, pe teritoriul României, au fost confirmate 15.588 de cazuri de persoane infectate cu virusul COVID – 19 (coronavirus). Dintre persoanele confirmate pozitiv, 7.245 au fost declarate vindecate și externate.

Totodată, până acum, 972 persoane diagnosticate cu infecție cu COVID-19, internate în spitale din Dolj, București, Iași, Suceava, Arad, Bacău, Timiș, Cluj, Neamț, Hunedoara, Constanța, Satu Mare, Sibiu, Ialomița, Bistrița-Năsăud, Covasna, Dâmbovița, Vrancea, Galați, Caraș-Severin, Mureș, Giurgiu, Bihor, Argeș, Vaslui, Botoșani, Alba, Sălaj, Brașov, Mehedinți, Teleorman, Gorj, Prahova, Vâlcea, Călărași, Maramureș și Olt, au decedat.

De la ultima informare transmisă de Grupul de Comunicare Strategică, au fost înregistrate alte 226 de noi cazuri de îmbolnăvire.

La ATI, în acest moment, sunt internați 255 de pacienți.

Pe teritoriul României, în carantină instituționalizată sunt 14.745 de persoane. Alte 19.059 de persoane sunt în izolare la domiciliu și se află sub monitorizare medicală.

Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 262.219 de teste.

În ultimele 24 de ore, au fost înregistrate 412 apeluri la numărul unic de urgență 112 și 815 la linia TELVERDE (0800 800 358), deschisă special pentru informarea cetățenilor.

Prin structurile abilitate ale M.A.I. au fost întocmite, până în prezent, 559 de dosare penale, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de zădărnicirea combaterii bolilor, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 352 alin. 1 Cod Penal.

Polițiștii și jandarmii au depistat, în ultimele de 24 de ore, 369 de persoane care nu au respectat măsura privind restricţionarea circulaţiei. Acestor persoane le-au fost aplicate sancţiuni contravenţionale, în valoare de 355.550 de lei.

Facem precizarea că până la publicarea în Monitorul Oficial a deciziei Curții Constituționale privind declararea neconstituționalității unor prevederi ale O.U.G. nr. 34 din 26 martie 2020 pentru modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 1/1999 privind regimul stării de asediu și regimul stării de urgență, se aplică norma juridică în vigoare.

› Ştiri recente:
› EVENIMENTE RECOMANDATE