Non Stop Music

Emisiune
› STIRILE RADIO MINISAT

Dezinformarea și manipularea, în dezbatere de Ziua Internațională a Drepturilor Omului
10.12.2021, 8:12 pm

Zeci de elevi și profesori din Târgoviște au discutat, astăzi, despre informare, fake news, dezinformare și manipulare, în cadrul unei dezbateri organizate de Colegiul Național „Constantin Carabella” pentru a marca Ziua Internațională a Drepturilor Omului. Întâlnirea a avut loc în mediul online și și-a propus să aducă în discuție dreptul la informare și consecințele lipsei de informare sau capcanele dezinformării, știrilor false sau manipulării.

Dezbaterea cu titlul “Unde este adevărul?” este parte a proiectului “InforMAREA - problemă?”, care mai cuprinde și un concurs de desene pentru gimnaziu și eseuri pentru liceu.

Au participat în calitate de invitați: Bogdan Oprea, cadru didactic universitar la Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării, Universitatea București, Bogdan Ciuclaru – jurnalist, realizator și producător la Digi FM și Ștefania Nicolaescu – redactor știri la Radio Minisat.

Discuțiile au stârnit interesul participanților, care i-au asaltat cu întrebări pe invitați, astfel că dezbaterea a depășit timpul estimat inițial, iar doi dintre elevii care s-au remarcat au fost premiați cu cărți de către Bogdan Oprea.

În acest proiect, ajuns la a patra ediție, sunt implicate, alături de Carabella, Liceul Teoretic “Petru Cercel”, școlile generale “Radu cel Mare”, “I. Al. Brătescu Voinești” și “Prof. Paul Bănică” din Târgoviște, Inspectoratul Școlar Dâmbovița, iar, ca de obicei, Radio Minisat este partener media. Totodată, au participat la dezbatere elevi de la Colegiul Național „Ienăchiță Văcărescu” și Colegiul Național Economic „Ion Ghica”.

› Ştiri recente:
› EVENIMENTE RECOMANDATE