Non Stop Music
Profesori de la Școala Mihai Viteazul Pucioasa, participanți la Happy Schools, în Spania!
21.12.2021, 12:43 am
În perioada 26-31.07.2021, 4 profesori ai Școlii Gimnaziale ,,Mihai Viteazul” Pucioasa au participat la cursul de formare ,,Happy Schools: Positive education for Well-being and Life-Skills Development”, organizat de centrul educațional Europass- Teacher Academy din Barcelona Spania și condus de profesorul formator Mila Petkova.
Scopul principal al cursului de formare a vizat realizarea unui program care să combine activitatea educativă cu dezvoltarea unui caracter puternic și a stării de bine cum ar fi experiența emoțiilor pozitive, implicarea în activități și stabilirea unor practici și relații importante.
Pe parcursul celor șase zile de activități, cadrele didactice au dobândit competențe și cunoștinte din domeniul educației și psihologiei pozitive, precum și metode și tehnici inovative de stabilire a unui climat favorabil învățării eficiente prin crearea stării de bine și dezvoltarea emoțiilor pozitive în rândul elevilor.
Prima zi ,,Course introduction & setting goals”
Activitățile au debutat cu prezentarea Școlii Gimnaziale ,,Mihai Viteazul ” Pucioasa și a celorlalte școli implicate în proiect (Italia, Bulgaria, Grecia și Ungaria), urmate de un exercițiu de spargere a gheții, în care participanții au fost puși în situația de a se prezenta prin asocierea cu un personaj sau erou din desenele animate, reliefând astfel principalele însușiri și competențe care descriu personalitatea fiecăruia.
Exercițiul a constituit un moment de introspecție și redescoperire a sinelui, precum și de conștientizare a punctelor forte care ne conturează personalitatea și ajută la creșterea stimei de sine. Acesta reprezintă un bun exemplu de activitate prin care îi putem determina pe elevi să-și întărească încrederea în forțele proprii, să-și recunoască și valorifice competențele necesare în depășirea unor situații limită.
Cadrele didactice au descoperit care sunt fundamentele Psihologiei pozitive ce studiază experiențele și trăsăturile pozitive ale indivizilor, precum și a forțelor, virtuțiilor, motivațiilor și capacităților acestora.
Astfel, au înțeles că Psihologia pozitivă generează Educație pozitivă și se concentrează pe stabilirea unui climat educațional favorabil dezvoltării trăsăturilor pozitive de caracter ale elevilor, a stimei de sine, a încrederii în sine, a emoțiilor pozitive și a motivației acestora.
A doua zi ,,Positive education ”
Activitățile, desfășurate pe parcursul acestei zile de curs, s-au concentrat pe aspectele ce țin de contribuția psihologiei și educației pozitive în crearea unei stării de bine a elevilor și dezvoltarea competențelor de viață.
Cadrele didactice participante au conștientizat încă o dată importanța parteneriatului Școală – elev –familie în educație, a acțiunilor comune ale acestora în asigurarea unui mediu favorabil dezvoltării personalității elevilor și pregătirii lor pentru viață. Aflați într-o constantă interconexiune cu societatea și cu mediul în general, elevii trebuie să fie pregătiți să facă față cu succes provocărilor și schimbărilor de-a lungul timpului.
Aspectele teoretice transmise de profesorul formator au fost însoțite de exemple de bună practică din școli din Zurich și Pennsylvania, care promovează și adoptă modele de programe educative concentrate pe dezvoltarea cu prioritate a creativității și imaginației elevilor și asigurarea unei cadru ambient orientat spre dobândirea fericirii și a stării de bine a acestora.
De asemenea, cei patru profesori au descoperit noțiuni esențiale despre Modelul Perma și Teoria Ecologică a sistemelor și au înțeles că stabilirea stării de bine este concepută ca un puzzle ce ține atât de factorii interni, cât și de cei externi care actionează asupra individului în general. Prin activități didactice care implică jocul și stimulează creativitatea ori menținerea curiozității, elevii își pot dezvolta competențele sociale.
Cadrele didactice au identificat cele cinci principii ale Modelului Perma și au conceput, împreună cu profesorii din țările partenere, exemple de activități educative prin care elevii să poată resimți Emoții Pozitive precum bucuria, recunoștința, iertarea, speranța care să contureze o viziune pozitivă asupra învățării (Positive Emotion), să se implice cu entuziasm și pe deplin în activitățile propuse – Engagement, să stabilească relații sănătoase și armonioase cu ceilalți - Positive Relationships, să găsească sensuri și scopuri înalte în acțiunile pe care le realizează- Meaning și să atingă rezultate și reușite care să conducă la creșterea simei de sine, a încrederii în forțele proprii și la dobândirea stării de bine – Accomplishment.
A treia zi „Get creative”
Profesorii participanți au realizat analiza SWOT a școlii în care predau prin care au urmărit cunoașterea punctelor slabe și ale amenințărilor la nivelul școlii și modalități de valorificare a punctelor tari și a oportunităților,iar în echipe internaționale mixte au identificat puncte comune cu celelalte școli partenere și potențiale soluții la problemele existente, împărtășind fiecare din experiența didactică.
De asemenea, ei au descoperit și experimentat exemple de jocuri de intercunoaștere/ activități outdoor în scopul conectării cu mediul natural și cultural/ arhitectural și al creșterii coeziunii de grup (Jocul paharelor, Frânghia și alte jocuri de consolidare a încrederii în sine/ în ceilalți).
Cadrele didactice au înțeles că prin intermediul jocului, atât elevii, cât și profesorii pot exprima emoții constructive și pot conduce elevul spre rezultate bune în învățare.
A patra zi „Importance of mindfulness”
Pe parcursul acestei zile, cursanții au descoperit numeroase alte concepte din Psihologia pozitivă care generează starea de bine în educație elevilor precum:
De asemenea, aceștia au identificat: diferite tehnici și seturi de exerciții cu impact asupra stării de bine (Metoda 5-4-3-2-1, The big picture, Lista lucrurilor pozitive, Jurnalul emoțiilor,meditația etc.); cele șase emoții de bază (fericire, supărare, frică, teamă, surpriză, dezgust) și cele trei componente ale emoției : componenta cognitivă, componenta psihologică și cea comportamentală.
Astfel, participanții au înțeles cât de important este să asigure tuturor elevilor un mediu educațional favorabil și stimulativ, să creeze situații și contexte care să conducă la creșterea curiozității, a interesului și implicării elevilor, la autocunoaștere și depășirea barierelor, pentru ca mai târziu aceștia să fie pregătiți să își valorifice la maximum potențialul, imaginația și creativitatea pentru a se adapta de la o meserie la alta, pentru a avea succes, pentru a fi fericiți.
A cincea zi „ Mindfulness and self-reflection”
Profesorii participanți au descoperit tipologia competențelor și abilităților de viață (,,life skills"): empatia, gândirea critică, gândirea creativă, luarea deciziilor, rezolvarea de probleme, comunicarea, relațiile interpersonale, managementul stresului și al emoțiilor, conștiința de sine, precum și modele de contexte/ activități didactice care să urmărească dezvoltarea a cât mai multe competențe de viață.
De asemenea, ei au conceput în echipe naționale un proiect educațional care poate fi aplicabil la nivelul școlii, bazat pe educația pozitivă și care să combine elemente cognitive și emoționale. Astfel, ei au ales să proiecteze un proiect educațional extrașcolar având ca subiect tradiția mărțișorului, în care au propus activități cu impact semnificativ asupra stării de bine a elevilor, organizat sub forma unui târg tematic,în parteneriat cu familia și comunitatea locală.
A șasea zi ,,Course closure”
Ultima reuniune din cadrul cursului ,,Happy Schools: Positive Education for Well-Being and Life-Skills Development'' a constat într-o scurtă recapitulare a conceptelor teoretice din psihologia educației pozitive și a modelelor de bună practică care pot asigura starea de bine în mediul școlar. Activitatea a fost urmată de evaluarea cunoștiințelor dobândite pe parcursul cursului, de înmânarea certificatelor și de vizitarea unor obiective culturale reprezentative pentru Barcelona și Catalunya (arhitectură urbană și medievală) în scopul promovării interculturalității,a toleranței, a comunicării eficiente și a respectului pentru valorile culturale și sociale.