Non Stop Music

Emisiune
› STIRILE RADIO MINISAT

9.884 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2
14.01.2022, 2:04 pm

 

În ultimele 24 de ore au fost înregistrate 9.884 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), cu 99 mai mult decât în ziua anterioară, informează Grupul de Comunicare Strategică. Potrivit sursei citate, rata de incidență în județul Dâmbovița este de 1,38 la mia de locuitori. În intervalul 13.01.2022 (10:00) – 14.01.2022 (10:00) au fost raportate de către INSP 30 de decese (17 bărbați și 13 femei), dintre care 3 anterioare intervalului de referință, ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Alba, Arad, Bacău, Botoșani, Brașov, Cluj, Covasna, Dâmbovița, Dolj, Galați, Giurgiu, Harghita, Hunedoara, Iași, Maramureș, Neamț, Sălaj, Suceava, Vrancea. Dintre cele 30 de decese, 1 a fost înregistrat la categoria de vârstă 40-49 ani, 5 la categoria de vârstă 50-59 ani, 3 la categoria de vârstă 60-69 ani, 8 la categoria de vârstă 70-79 ani și 13 la categoria de vârstă peste 80 ani. Toate decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități. În unitățile sanitare de profil, numărul de persoane internate în secții cu COVID-19 este de 3.490, cu 218 mai mult decât în ziua anterioară. De asemenea, la ATI  sunt internate 456 de persoane, cu 15 mai mult decât în ziua anterioară. Dintre cei 456 de pacienți internați la ATI, 49 au certificat care atestă vaccinarea. Din totalul pacienților internați, 230 sunt minori, 220 fiind internați în secții, cu 26 mai mult decât în ziua anterioară și 10 la ATI, cu unul mai mult decât în ziua anterioară.

› Ştiri recente:
› EVENIMENTE RECOMANDATE