Non Stop Music

Emisiune
› STIRILE RADIO MINISAT

Participanții la ONLLR, felicitați de primarul municipiului Târgoviște, Daniel Cristian Stan, pentru performanța în sine de a se califica la o competiție națională!
19.04.2022, 8:41 pm

Sărbătoare, în aceste zile, la Târgoviște unde se desfășoară Olimpiada de Limba și literatura română.

Prezent la evenimentul național, găzduit de municipiul Târgoviște, primarul reședinței de județ,Daniel Cristian Stan, a precizat: „Am participat cu emoție la deschiderea festivă a Olimpiadei Naționale de Limba și Literatura Română, găzduită de eleganta sală a Cinematografului ,,Independența".

Felicit din toată inima copiii prezenți în această etapă a competiției care se desfășoară în orașul nostru, calificarea în faza finală reprezentând în sine o performanță deosebită. Un gând bun adresat profesorilor dâmbovițeni, pentru contribuția remarcabilă avută la dezvoltarea comunității noastre!

Mult succes tuturor participanților care, prin tenacitate, perseverență și conduită educațională, reprezintă adevărate modele în societate!”, a mai spus edilul-șef al municipiului Târgoviște, Daniel Cristian Stan.

A consemnat: Mădălina Zamfir

› Ştiri recente:
› EVENIMENTE RECOMANDATE