Non Stop Music

Emisiune
› STIRILE RADIO MINISAT

Un instructor de dans din Dâmbovița este acuzat că ar fi agresat sexual o fată de 14 ani
12.05.2022, 9:56 pm

Un instructor de dans din Găești a fost arestat preventiv pentru agresarea sexuală a unei minore de 14 ani, informeaz IPJ Dâmboviţa. Potrivit sursei citate, la data de 12 mai a.c., polițiștii din cadrul Poliției Orașului Găești, în urma cercetărilor efectuate sub coordonarea unui procuror de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Găești, au realizat probatoriul privind săvârșirea infracțiunii de agresiune sexuală, faptă prevăzută de art. 219 din Codul Penal, de către un bărbat, în vârsta de 65 de ani, din orașul respectiv. Bărbatul este bănuit că, în luna aprilie a.c., în calitate de instructor de dans, ar fi agresat sexual o minoră, în vârstă de 14 ani. Bănuitul a fost prezentat joi Judecătoriei Găești, față de acesta fiind dispusă măsura arestării preventive, pentru 30 de zile. Acesta a fost introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă Dâmbovița. În cauză, polițiștii continuă cercetările sub coordonarea procurorului de caz, urmând ca, la finalizarea acestora să se propună soluție prin unitatea de parchet competentă.
„Facem precizarea că, în cazul prezentat, efectuarea urmăririi penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, activitate care nu poate, în nicio situaţie, să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie”, mai precizează IPJ Dâmbovița.

› Ştiri recente:
› EVENIMENTE RECOMANDATE