Non Stop Music

Emisiune
› STIRILE RADIO MINISAT

Scoate-mă de aici și îți voi sluji toată viața!
11.02.2023, 6:39 pm

„Scoate-mă de aici și îți voi sluji toată viața!” Este rugămintea unei fetițe, de 5 ani, prinsă sub dărâmături, alături de frățiorul ei mai mic, în urma cutremurului din Turcia și Siria. Este apelul unui copil care stătea liniștit, așteptând să fie salvat, atunci când orele se transformau în zile și era firesc ca panica, disperarea să fi pus stăpânire pe orice suflet prins într-o astfel de capcană, la marginea vieții. Este imaginea care mă urmărește, de câteva zile bune: chipul liniștit al fetiței, rămasă culcată pe o parte, cu frățiorul întins lângă ea și cu zidul prăbușit în unghi ascuțit, cât să le permită micuților să se agațe de viață. Îl mângâia ușor pe cap, protector, în timp ce discuta cu echipele de salvare.

La prima vedere, pare o replică spusă la disperare, dar eu cred că fetița s-a gândit mult, în orele interminabile de la producerea seismului, ce ar putea face, astfel încât cineva de aici sau Cineva de Dincolo să îi poată oferi salvarea. Ce putea să ofere ea la schimb? Și a pus în balanță întreaga ei existență. Cam așa de mare trebuie să fi fost disperarea ei, controlată și calmă, rațională... Unui adult i-ar fi fost extrem de greu să-și țină firea, în împrejurări similare.

Imagini terifiante de acest fel vedem, în fiecare zi, la buletinele de știri. Orele adună tot mai multe victime și, oricât de optimistă mi-aș dori să fiu, nu cred că numărătoarea s-a încheiat. Ne cutremurăm când auzim statistica și, apoi, ne copleșesc problemele noastre, importante, că sunt ale noastre, dar mici, în cea mai mare parte, dacă îndrăznim să facem un pas în spate și să vedem imaginea de ansamblu. E trist, e dramatic, dar ce putem face noi? Viața merge înainte. Lumea nu a stat în loc la 24 februarie 2022, lumea nu stă în loc nici acum. Ei, bine, putem face ceva! Putem ajuta pe măsura puterilor noastre. Sunt copii, sunt adulți, care stau în frig, nu mai au nimic, nu au haine călduroase, nu au apă, nu au alimente. Am fi putut fi noi în locul lor. O donație cât de mică poate fi de ajutor. Poate vă întrebați ce se poate schimba cu cei 30, 50 sau 100 de lei pe care vă permiteți să îi dați. Se pot schimba multe: cu 50 de lei se pot cumpăra 15-20 de litri de apă plată, care i-ar ajunge unui om aproape două săptămâni (ca să dau doar un exemplu).

Nu e suficient să zicem: „Doamne ferește!”, să scuipăm în sân sau să batem în lemn. E nevoie de solidaritate. Asta ne face să ne merităm, cu adevărat, numele de „oameni”.

La o zi după tragedie, elevele mele au stat de vorbă cu o adolescentă din Turcia, aflată într-o zonă în care cutremurul nu a făcut ravagii. Fiind întrebată cum putem să îi ajutăm pe concetățenii ei, J.J. a menționat campaniile de donații internaționale, dar a insistat: “Doar rugați-vă pentru noi și trimiteți-ne gândurile voastre bune!”. Dacă nu avem cum să ajutăm altfel, măcar atât putem face:  să ne rugăm pentru ei și să le transmitem gândurile noastre bune.

Sursa foto: national.ro

Autor: Manina Leașu

› Ştiri recente:
› EVENIMENTE RECOMANDATE