Non Stop Music
Un elev din Carabella, mențiune la concursul internațional multidisciplinar Space Settlement Contest!
18.04.2023, 10:41 pm
Cea de-a XXX-a ediție a concursul internațional multidisciplinar „Space Settlement Contest“ a adus o reușită de proporții pentru elev de la Colegiul Național ,,Constantin Carabella" din Târgoviște. Competiția a fost organizată inițial de NASA (în perioada 1994-2018), iar din 2019 a fost organizată de NSS (National Space Society).
La acest concurs a participat și Aris-George Riza, elev în clasa a X-a la Colegiul Național ”Constantin Carabella” din Târgoviște.
La ediția de anul acesta au fost înscrise peste 4500 de proiecte din 19 țări din lume, peste 26500 de elevi implicați, iar echipa din care face parte elevul dâmbovițean este o echipă a Liceului Teoretic ”Ovidius” din Constanța.
Elevii s-au întâlnit online, au discutat și au trimis proiectul, iar acum au fost anunțate rezultatele și au aflat că au obținut mențiune și au fost invitați la conferința ISDC 2023 (International Space Development Conference), ce va avea loc în perioada 25 – 28 mai a.c la Embassy Suites by Hilton, Dallas-Frisco, Texas.
Din nefericire, elevul dâmbovițean nu dispune de fonduri suficiente pentru această deplasare. Cheltuielile cu transportul în SUA, cazarea la hotelul unde se va ține conferința ISDC și masa sunt estimate la 3000 de euro. Prin urmare, solicităm ajutorul dâmbovițenilor și nu numai, pentru a sponsoriza sau pentru a-l ajuta să poată strânge suma necesară deplasării. Fondurile se colectează în contul Asociației ”NOI ZIDIM VIITORUL”: RO50 RNCB 0749 1654 5366 0001. telefon 0721547477