Non Stop Music

Emisiune
› STIRILE RADIO MINISAT

În această seară va avea loc o eclipsă parțială de Lună, vizibilă din România. În Piața Tricolorului din Târgoviște vor fi instalate trei telescoape
28.10.2023, 1:57 pm

Sâmbătă seara, pe 28 octombrie, va avea loc o eclipsă parțială de Lună, vizibilă din România. Societatea Astronomică Română de Meteori informează că intrarea Lunii în penumbră va începe la ora 21:01 (ora de vară), însă această fază nu este vizibilă cu ochiul liber decât undeva în jurul orei 22:00 când partea estică a Lunii va fi ușor mai întunecată. 
Începutul eclipsei parțiale va începe la ora 22:34, maximum eclipsei având loc la ora 23:14, când 12.39% din diametrul aparent al discului lunar va fi eclipsat (6% din suprafața discului Lunii). Luna nu va deveni roșie pe partea eclipsată, ci doar întunecată. Luna va ieși complet din umbra Pământului la ora 23:52 când se termină eclipsa parțială. Faza de eclipsă prin penumbră va fi vizibilă cu ochiul liber în zona sud-vestică a Lunii până aproape de ora 00:30 (29 octombrie). La ora 01:26 Luna va ieși complet din penumbră.
Foarte aproape de Lună, la circa 6 grade distanță, se va afla planeta Jupiter. Planeta Saturn va fi vizibilă la sud-sudvest.
Pentru observarea acestui fenomen astronomic, membrii și voluntarii Societății Astronomice Române de Meteori – SARM vor instala pentru publicul larg trei telescoape în Piața Tricolorului începând cu ora 21.00 până la ora 24. Va putea fi fotografiată Luna cu telefonul mobil prin telescop.
În afară de eclipsă, vor fi observate planetele Saturn și Jupiter. Participarea este liberă.
Detalii și informații despre această eclipsă găsiți pe site-ul AstroInfo: https://www.astro-info.ro/.../eclipsa-partiala-de-luna...


foto credit: SARM


SN

› Ştiri recente:
› EVENIMENTE RECOMANDATE