Non Stop Music

Emisiune
› STIRILE RADIO MINISAT

10 lucruri pe care nu le știați despre Rita Ora
18.09.2014, 1:32 am

1 - S-a născut în Kosovo. Rita e originară din Pristina, dar a crescut la Londra. N-a uitat însă de unde a plecat, așa că videoclipul piesei Shine Ya Light a fost filmat în Pristina de regizorul Emil Nava. Artista nu și-a ascuns niciodată originile, dimpotrivă, de fiecare dată le-amintește tuturor că nu s-a născut în Anglia, dar spune și că i-a fost extrem de greu să devină "cineva" într-o țară străină.


2 - Rob Kardashian i-a fost iubit. Nu se știe dacă a fost curaj sau inconștiență, dar Rita Ora a ieșit la un moment dat cu fratele lui Kim, Rob din clanul Kardashian. Cum era de așteptat însă, relația a degenerat rapid, iar declarațiile lui Rob aproape că i-au distrus artistei cariera. Pe Twitter, după finalul relației, Rob scria că Rita l-a înșelat cu peste 20 de bărbați în timpul relației cu el și că e însărcinată. Sfătuită bine, Rita n-a comentat deloc afirmațiile, după multă vreme comentând însă că: "Ar trebui să se dea un examen psihologic înainte de a scrie ceva pe Twitter, pentru a vedea dacă stai bine cu nervii".


3 -Rita Ora a absolvit Sylvia Young Theatre School, celebra instituție pe care au urmat-o și alte vedete precum Amy Winehouse, Emma Bunton și Billie Piper. Amintindu-și de școală, artista spunea într-un interviu că n-a fost o elevă cuminte și că a încălcat toate regulile care puteau fi încălcate. Era însă extrem de talentată, așa încât a semnat la nici 18 ani un contract de înregistrări. Jay-Z i-a fost sursă de inspirație și model.


4 - Albumul de debut a fost înregistrat de două ori. Prima variantă, aproape finalizată, a fost considerată de artistă nu îndeajuns de bună, așa că a aruncat înregistrările și a luat-o de la cap, spre disperarea producătorilor. Procesul de creație clar n-a fost unul ușor, Ora având nevoie de mai bine de 3 ani să obțină un album gata de lansare. 27 august 2012 a fost data la care, în fine, albumul a văzut lumina zilei. Două single-uri de pe album au ajuns no1 in UK: RIP și How We Do (Party)


5 - Are propriul sos Tabasco. Multe vedete se pot lăuda cu o stea pe Hollywood Walk Of Fame, însă nimeni nu poate pretinde măcar că deține drepturile de proprietate asupra propriului sos Tabasco. Rita a declarat în mai multe interviuri că are o obsesie cu condimentele și că pune sos Tabasco inclusiv pe cereale si fructe.


6 - Rita Ora s-a bucurat de-o poveste de dragoste fierbinte alături de Bruno Mars. Lucrurile s-au întâmplat înainte ca cei doi să devină celebri. Rita a declarat că a fost vorba de dragoste la prima vedere și că s-a bucurat de clipe minunate alături de Bruno. Cuplul n-a rezistat prea mult, însă cei doi au rămas prieteni.


7 - Rita Ora a participat la audițiile pentru Eurovision. Mare greșeală, deși și-acum spune că nu-i pare rău, înainte de a obține faimă și bani, Rita Ora a participat la preselecțiile pentru Eurovision. Avea vreo 16 ani și cânta bine de tot piesa Get Here If You Can a artistei Oleta Adams. Interpretarea l-a convins până și pe Andrew Lloyd Webber să-i acorde o șansă de a merge mai departe în concurs. Rita a părăsit însă concursul înainte de afla dacă intră sau nu în finală. A primit propunerea de a reprezenta Anglia în concursul european, însă a refuzat. "Simțeam că Eurovision-ul nu mă va ajuta în carieră, așa încât am spus pas".


8 - Și-a primit numele după cel al celebrei actrițe Rita Hayworth. Bunicul său, regizor, o idolatriza pe Rita Hayworth, de-aici și dorința părinților de-a o boteza Rita. Rita e la început însă în cariera de actriță, a jucat în Fast and Furious 6 și Fifty Shades of Grey.


9 - Rihanna nu e printre fanii săi. Între cele două vedete a existat un conflict ce-a durat o bună bucată de vreme. Ce-i drept, nici astăzi cele două nu se iubesc foarte tare. Totul a pornit de la declarațiile Rihannei cum că Rita ar copia cam totul de la ea, de la stilul de-a cânta și până la stilul de a se îmbrăca. Au urmat apoi zvonurile că Rita ar fi "furat" o piesă ce fusese inițial compusă pentru Rihanna și chiar apariția din Fast and Furious 6 se spune c-ar fi fost prima dată propusa Rihannei. Cele două, hot blooded, probabil nu se vor împăca niciodată.


10 - A apărut, ca invitat special, la aniversarea a 100 de ani de Independență a Albaniei. În 2012, Rita Ora a renunțat la tariful său normal pentru concert și a cerut doar condiții decente pentru desfășurarea show-ului. Deși a plouat tot timpul concertului, zeci de mii de albanezi s-au bucurat de un show fabulos.

› Ştiri recente:
› EVENIMENTE RECOMANDATE