Non Stop Music

Emisiune
› STIRILE RADIO MINISAT

The Rolling Stones, după 29 de concerte în 2014: „Poate ne vedem în 2015″
05.01.2015, 11:35 am

Veteranii de la The Rolling Sones le mulțumesc fanilor de pretutindeni pentru un 2014 incendiar, sugerând un 2015 deschis oportunităților concertistice. După 29 de show-uri în 2014, susținute în prezența a peste 1.159.882 de fani , trupa îi anunță pe fanii interesați să-i vadă live că și pentru 2015 există planuri de a pleca în turneu. 

În mesajul video filmat în prag de sărbători, Mick Jagger, Keith Richards, Charlie Watts și Ronnie Wood mulțumesc publicului pentru entuziasmul cu care au fost primiți la fiecare concert dintre cele 29 de show-uri susținute în 2014. Conform trupei, The Rolling Stones a cântat în cursul acestui an în 19 țări de pe 3 continente, turneul ”14 On Fire” bucurându-se de prezența a peste un milion 159 de mii 882 de fani.

Cei care nu au avut încă ocazia de a-i vedea live, vor avea parte de surprize și anul viitor, formația adresând publicului un promițător „Poate ne vedem în 2015″.

Anunțul făcut de The Rolling Stones este unul de interes și pentru România. Având în vedere declarațiile lui Marcel Avram din urmă cu ceva timp, trupa s-a aflat în vizorul organizatorilor de concerte.

The Rolling Stones a concertat pentru prima oară în România în 2007, când a cântat pe stadionul Lia Manoliu. Cei peste 50.000 de oameni prezenți la eveniment s-au delectat cu cele mai cunoscute piese ale formației în cadrul unui spectacol incredibil, din care nu a lipsit celebra scenă mobilă, care a impresionat fanii din întreaga lume la vremea respectivă.

› Ştiri recente:
› EVENIMENTE RECOMANDATE