Non Stop Music

Emisiune
› STIRILE RADIO MINISAT

UNTOLD FESTIVAL: John Newman, un nou artist confirmat
17.02.2015, 10:06 pm

John Newman a confirmat prezența la Untold Festival din Cluj-Napoca. Artistul britanic va reveni în România pe 1 august 2015, la un an de la primul său concert în țara noastră, susținut în cadrul Summer Well 2014.

Artistul britanic a anunțat pe pagina sa de Facebook un nou concert, ce va avea loc în cadrul primei ediții Untold Festival de la Cluj-Napoca.

”Sunt nerăbdător să vizitez din nou România vara aceasta, cu prilejul Untold Festival”, a transmis John Newman fanilor români, mesajul fiind însoțit de afișul evenimentului.

„Mi-am dorit să fiu mecanic și după aceea mi-am dorit să fac muzică, să compun sau să fiu producător. Nu-mi doresc să fiu un star pop, vreau să fiu mai curând un artist. Nu-mi pasă de faimă, vreau doar să am șansa de a compune muzică și a mă bucura de asta”, declara John Newman pentru virginmedia.com în urmă cu ceva timp.

John Newman se alătură, line-up-ului UNTOLD FESTIVAL, ce se va desfășura în perioada 30 iulie 2015- 2 august 2015 la Cluj-Napoca. Concertul artistului britanic va avea loc pe 1 august, în cea de-a 3-a zi a festivalului.

› Ştiri recente:
› EVENIMENTE RECOMANDATE