Non Stop Music

Emisiune
› STIRILE RADIO MINISAT

ECOSAPIENS: Un polimer, important în medicina de urgenţă!
23.03.2015, 1:51 am

Rănile victimelor care sunt implicate, spre exemplu, în accidente auto, pot fi fatale fără îngrijire medicală rapidă. Inginerii de la Universitatea din Washington, Statele Unite, au găsit însă o soluţie pentru a salva vieţile a mii de victime - un polimer injectabil care ajută la închegarea rapidă a sângelui în zona rănilor şi poate opri sângerările.

Materialul, numit PolySTAT, este similar unei proteine naturale care există în corpul nostru şi ajută la coagularea sângelui. Până acum, polimerul a fost testat pe şoareci, iar toate rozătoarele au supravieţuit graţie acestuia unei răni letale la artera femurală. Şoarecii care nu au fost trataţi cu PolySTAT au pierdut de 11 ori mai mult sânge decât cei injectaţi cu acesta, iar mulţi dintre ei au murit.

Cercetătorii explică, totodată, că polimerul nu poate pătrunde în întreg organismul şi astfel nu prezintă un pericol pentru că nu dezvoltă cheaguri de sânge care pot duce la apariţia unui infarct sau a unui embolism.

› Ştiri recente:
› EVENIMENTE RECOMANDATE