Non Stop Music
CHEIA SUCCESULUI: Reguli de bună purtare pentru părinți
26.02.2016, 11:10 am
Atunci când eşti mamă, te îngrijorează aproape orice pericol îi paşte pe copiii tăi zi de zi. Fie că este vorba despre pericolele Internetului sau de alimentele modificate genetic, ţi se pare că micuţii tăi sunt expuşi mereu la tot ce este mai rău şi ai vrea să-i protejezi. Totuşi, există lucruri de care chiar nu ar mai trebui să-ţi faci griji, deoarece acestea ar putea să te îndepărteze de la adevăratul scop al maternităţii, care este, până la urmă, bunăstarea copiilor tăi.
Conform mentalităţii populare, copiii trebuie să mănânce mereu tot din farfurie, eventual să mai şi ceară încă o porţie. Ei bine, află că nu este tocmai recomandat să-ţi obligi copilul să mănânce mai mult decât poate, la fel cum nu este bine să-l obligi nici să mănânce mai puţin decât vrea, atât timp cât nu are probleme de greutate. Cel mai bine este să-l laşi să mănânce atât cât are nevoie. Cât sunt mici, copiilor li se aranjează inclusiv întâlnirile de joacă. Lucrul acesta, împreună cu programul de la grădiniţă şi cursurile de tot felul îi vor sufoca. Cel mai bine este să îi laşi să-şi aleagă singuri orele şi prietenii cu care să se joace. Cu timpul, îşi vor da seama singuri care este cel mai potrivit program pentru ei şi care le sunt prietenii.
Un factor de stres pentru cei mici şi pentru părinţi îl reprezintă notele de la şcoală. Este normal să îţi pese de calificativele lor, dar încearcă să nu pui presiune pe ei pentru note. Nu vei face altceva decât să-i stresezi şi mai tare, iar rezultatul va fi nesatisfăcător.
Atunci când se joacă afară, cei mici se murdăresc din cap până în picioare. Acest lucru nu doar că este inevitabil, dar este şi foarte bun. În primul rând, pentru că îi laşi să se relaxeze, să nu mai stea crispaţi, cu gândul la murdărie, iar apoi, pentru că le ajuţi sistemul imunitar. În loc să-i ţii într-un mediu steril, ferindu-i de tot ce înseamnă mediu exterior, mai bine îi laşi să-şi întărească sistemul imunitar, să iasă la joacă în aer liber.
O altă obsesie nesănătoasă a părinţilor este baia din fiecare seară. Totuşi, dacă stai să te gândeşti mai bine, cei mici nu au cum să se murdărească mai mult decât un adult, aşa că nu îi obliga să facă baie într-o seară în care nu îşi doresc asta.
Muzica pop nu-i va strica pe copiii tăi. Rihanna sau Lady Gaga s-ar putea să nu fie tocmai pe gustul tău, având în vedere mesajele melodiilor lor. Totuşi, înţelege că de vină e doar vârsta şi că întotdeauna ceea ce este interzis va fi râvnit.