Intalnirea cu
Brian May, unul dintre cei mai apreciati chitaristi ai lumii si membru fondator al unei trupe de care se leaga zeci de ani din istoria muzicii rock, este unul dintre cele mai asteptate momente ale anului. Artistul si-a inceput deja turneul european care il va aduce pe 14 martie si la Bucuresti, cu unul dintre proiectele sale de suflet: colaborarea cu
Kerry Ellis. Cei doi s-au cunoscut in 2002 cand chitaristul, surprins de vocea artistei, a incurajat-o sa participe la auditiile pentru musicalul
We Will Rock You. Kerry fost distribuita in rolul lui Meat, care avea sa-i consolideze drumul catre o cariera impresionanta in musicaluri celebre de pe Broadway si West End-ul londonez, printre care
Les Misérables,
Wicked,
Oliversau
Cats. Cativa ani mai tarziu, cei doi aveau sa se reintalneasca pentru o colaborare de studio, prima dintr-o lunga serie de proiecte realizate impreuna. Brian May a fost producatorul albumului „Anthems”, primul din cariera discografica a lui Kerry Ellis, cei doi sustinand ulterior o serie de concerte, mai ales pe continentul european. Astfel a aparut si cel de-al doilea album al artistei realizat in colaborare cu Brian May, „Acoustic by Candlelight”, o colectie emotionanta de momente live culese din turneul sustinut impreuna.
La inceputul acestui an,
Brian May si
Kerry Ellis au dat startul unui nou turneu european,
One Voice, care va cuprinde, pe langa mai multe piese originale, si numeroase interpretari ale unor hituri clasice, inclusiv piese
The Beatles si, bineinteles,
Queen. Cu aceasta ocazie, cei doi vor ajunge pentru prima data si la Bucuresti, iar ca sa marcheze premiera, artistii au inregistrat si un salut transmis fanilor din Romania, clip ce poate fi urmarit pe canalul de youtube al artistului. (
disponibil aici).
Ultimele bilete pentru show-ul Brian May si Kerry Ellis mai sunt disponibile fie online, pe
www.eventim.ro, fie in reteaua magazinelor afiliate (Orange, Vodafone, Germanos, Carturesti, Humanitas, magazinele Carrefour si benzinariile OMV), la diferite categorii de pret, in functie de distanta fata de scena: 121.50 lei, 175.50 lei, 247.50 lei, 337.50 lei sau 436.50 lei, preturi la care se adauga comisioanele de ticketing.
Vara aceasta, chitaristul Brian May va reveni la Bucuresti pentru unul dintre cele mai asteptate show-uri ale ultimilor ani: o productie originala Queen cu cele mai cunoscute piese ale trupei lansate de-a lungul timpului, pe 21 iunie, in Piata Constitutiei.