Non Stop Music

Emisiune
› STIRILE RADIO MINISAT

Dosare penale pentru arbitrii români care, sub identităţi false, au condus meciuri amicale în Turcia şi Cipru
04.02.2017, 11:04 am

Poliţiştii de la Serviciul de Investigare a Criminalităţii Economice Dâmboviţa au deschis dosar penal şi cercetează fapte de înşelăciune cu privire la arbitri români care, sub identităţi false, au condus meciuri amicale în Turcia şi Cipru şi ar fi încercat să influeţeze rezultatele pentru mafia pariurilor.

Surse judiciare au declarat pentru News.ro că de la sediul Asociaţiei Judeţene de Fotbal (AJF) Dâmboviţa au fost ridicate mai multe documente care au legătură cu arbitri care au condus recent partide în Turcia şi Cipru folosindu-se de identităţi false.

Printre aceştia se numără Cristian Catană (arbitru de liga a III-a), Valentin Mihalache (39 ani, primar PNL, comuna Dărmăneşti, Dâmboviţa, observator AJF Dâmboviţa, fost asistent la Liga a III-a), Dan Petre (32 ani, instructor de înot, arbitru Liga a patra şi a cincea Dâmboviţa), Laurenţiu Nicolae (24 ani, asistent Liga a patra), Cristian Grigoraşcu (40 ani, jandarm, vicepreşedinte CJ Arbitri Dâmboviţa), Costinel Neagu (40 ani, secretarul Comisiei de Apel AJF Dâmboviţa, ziarist local), Răzvan Nedelcu (21 ani, asistent ligi inferioare) şi Septimiu Burtescu (41 ani, fost arbitru FIFA futsal, arbitru Liga a patra Dâmboviţa, consilier Dir Jud Sport si Tineret Dâmboviţa; considerat coordonatorul acestor arbitri).

Comisia Centrală a Arbitrilor a anunţat, săptămâna trecută, că i-a reţinut de la delegări, până la finalizarea anchetei, pe arbitrii bănuiţi că ar fi oficiat cu identităţi false la meciuri amicale ale unor echipe din Liga I în stagiile de pregătire efectuate în Cipru şi Turcia.

 

› Ştiri recente:
› EVENIMENTE RECOMANDATE