Happy Hours
Cristina si Cosmin

Emisiune
› STIRILE RADIO MINISAT

Alexandra Ușurelu: ,,Te simți puternic acolo unde ai cel mai mult de dăruit"
08.03.2017, 8:46 am

Ziua Femeii a fost marcată și anul acesta de Centrul Județean de Cultură Dâmbovița printr-un spectacol excepțional.

De data aceasta, Alexandra Ușurelu, tânăra artistă indie care a readus în ultimii ani bunul simț pe scenele de concert din România prin muzica sa curată și producțiile surprinzătoare, este cea care s-a alătura Orchestrei Simfonice ”Muntenia”, dirijată de Daniel Jinga.

Primul său concert susținut la Târgoviște, aseară de la ora 19.00, a avut loc la Teatrul ”Tony Bulandra” si face parte din turneul “Am să fiu eu casa ta“, pe care artista l-a deschis la finalul lunii ianuarie prin dublul concert simfonic susținut cu ”casa închisă” în Sala Mare a Teatrului Național din București.

Formatul de concert simfonic pe care Alexandra Ușurelu îl prezintă alături de Orchestra Simfonică ”Muntenia” a confirmat până acum succesul la public în fiecare oraș din turneu, fiecare spectacol fiind sold-out.

Sala Teatrului ,,Tony Bulandra” din Târgoviște a fost plină în condițiile în care evenimentul a fost anunțat în urmă cu patru zile, după cum a precizat chiar artista care a ținut să mulțumească publicului pentru că i-a oferit cel mai important dar pe care îl poate oferi cineva, anume o părticică de timp.

În cadrul unui concept memorabil, timp de 90 de minute, Alexandra Uşurelu a transformat sala de spectacol într-o reală ”casă” pentru spectatorii pe care i-a încântat atât cu melodii de pe primul său album, “La capătul lumii”, cât şi cu 6 cântece noi, care vor face parte din materialul discografic pe care-l va lansa în această toamnă

Prezență diafană, de o sensibilitate aparte, artista și-a presărat concertul cu mici și profunde confesiuni despre iubire, dăruire, dar și despre singurătate sau teamă. ,,Te simți puternic acolo unde ai cel mai mult de dăruit, iar acel loc este pentru mine, scena!”, a declarat aseară Alexandra Ușurelu la concertul organizat de Centrul Județean de Cultură pentru Ziua Femeii!

Toți spectatorii au primit câte un plic în care se aflau versurile cântecului ,,Am să fiu eu casa ta”, pentru a cânta alături de artistă. Cântecul vorbește despre iubire, despre dăruirea celui care iubește și oferă totul, dar reușește să rămână și el însuși, fiind împlinit doar prin iubire – Am să fiu eu casa ta, Am să fiu eu!

La evenimentul organizat de Centrul Județean de Cultură Dâmbovița au participat numeroase oficialități locale și județene

Președintele Consiliului Județean Dâmbovița, Alexandru Oprea, a urcat pe scenă pentru a-i oferi artistei un superb buchet de flori, dar și pentru a o invita și cu alte ocazii la Târgoviște.

Totodată, șeful Consiliului Județean le-a felicitat și pe doamnele sau domnișoarele, prezente în sală, cu ocazia Zilei de 8 Martie, iar la finalul evenimentului acestora li s-au oferit flori.

Material realizat de Mădălina Zamfir

 

› Ştiri recente:
› EVENIMENTE RECOMANDATE