Global Top40
Sergiu Dumitru

Emisiune
› STIRILE RADIO MINISAT

Duminică sunt Floriile și pentru catolici, și pentru ortodocși
08.04.2017, 9:03 am

Evenimente importante pentru creștinii de pretutindeni, în această duminică. Astfel, catolicii și ortodocșii sărbătoresc Floriile.

Ortodocșii merg duminica aceasta cu ramuri de salcie la biserică pentru a fi sfințite de către preoți. Totodată, toți cei cu nume de flori își sărbătoresc onomastica.

Tot duminică aflăm și cum va fi vremea de Paști, cel puțin potrivit tradițiilor populare.

Credincioșii, aflați în Postul Paștelui, au dezlegare la pește.

Sărbătoarea Floriilor marchează Intrarea lui Iisus Hristos în Ierusalim, zi în care se încheie activitatea sa de predicator și încep cruntele suferințe din Săptămana Patimilor.

Această perioadă va culmina cu răstignirea pe cruce a Fiului Lui Dumnezeu, urmată de Inviere, cel mai mare eveniment al creștinătății.

Cu o zi înainte de Florii, pentru Sâmbăta lui Lazăr, există anumite interdicții importante. Astfel, credincioșii, care se pregătesc deja pentru perioada de post aspru din Săptămâna Patimilor, nu trebuie să participe la petreceri. În plus, nici în gospodărie nu este bine să se lucreze, fiind pericol de ologire.

Credincioșii se pregătesc, astfel, pentru sărbătoarea Floriilor sau, după cum spun teologii, pentru Intrarea Lui Iisus Hristos în Ierusalim.

După Florii, la ortodocși urmează cea mai aspră perioadă de post din această perioadă. Începând cu Lunea Mare, postul este sever. În plus, anumite verdețuri, cum ar fi urzicile, cunoscute și pentru proprietățile lor de combatere a anemiilor, nu mai pot fi consumate. Și aceasta, în semn de respect pentru Fiul Lui Dumnezeu care a fost bătut cu urzici în Săptămâna Patimilor.

În localitățile din mediul rural, fetele tinere pleacă prin sat, purtând pe cap cununițe de flori.

Tradițiile populare spun că așa cum este vremea de Florii, așa va fi și de Sfintele Paști.

Tot legendele ne învață că ramurile de salcie, sfințite de către preoți de Florii, aduc tămăduire de boli și alungarea farmecelor sau necazurilor. De altfel, salcia este printre arborii sfinţi, fiind binecuvântată de Maica Domnului, potrivit obiceiurilor populare. Aspectul ei de arbore care plânge este asociat cu plângerea lui Iisus. Şi faptul că este unul dintre primii arbori care înmuguresc a determinat ca acesta să fie un simbol al venirii primăverii și renașterii naturii.

Tradiţia mai spune că sufletele strămoşilor vin, de Florii, şi îi protejează pe cei ai casei. Se mai spune că aceste suflete de dincolo rămân acasă până la Rusalii şi veghează de la streaşină. Este motivul pentru care, în unele zone din țara noastră, în Joia Mare sunt puse găleţi cu apă şi mâncare pentru cei din neam plecați la cele sfinte.

 

 

› Ştiri recente:
› EVENIMENTE RECOMANDATE