100% Romanesc
Cristina Ionita

Emisiune
› STIRILE RADIO MINISAT

Noi lucrări de construire ale companiilor ARCTIC şi KABLUTRONIK la Ulmi!
10.07.2017, 2:10 pm

Preşedintele Consiliului Judeţean Dâmboviţa, Alexandru Oprea, a semnat vineri, 7 iulie, autorizaţia de construire privind executarea lucrărilor aferente celei de-a doua etape a noii unităţi de producţie de la Ulmi, aparţinând SC ARCTIC SA. Prima etapă a proiectului a vizat atât unitatea de producţie efectivă, cât şi un depozit de produse finite, laboratoare, birouri, cantină, platforme acoperite, parcări pentru tiruri şi autoturisme, cabină poartă şi clădiri conexe, alei carosabile şi pietonale, amenajări spaţii şi sistematizare verticală, împrejmuire, branşamente utilităţi şi organizare de şantier. În această etapă, în continuarea lucrărilor, vor fi realizate: depozit de produse finite, staţie de tratare a apelor uzate, staţie pompe şi rezervoare de incendiu, remiză de pompieri, bazin de retenţie, relocare canal, staţie transformare, drumuri şi platforme. Lucrările au o valoare de 35.657.090 lei, urmând a fi executate în termen de 24 de luni de la data începerii acestora. Prin realizarea acestei investiții, SC ARCTIC SA va deveni unul dintre cei mari producători din Europa, în domeniul producției de mașini de spălat. Tot vineri, urmare a solicitării SC KABLUTRONIK SRL, preşedintele Consiliului Judeţean Dâmboviţa, Alexandru Oprea, a semnat şi certificatul de urbanism aferent montării reţelelor de canalizare sub presiune, pe DN 71, comuna Ulmi, judeţul Dâmboviţa. Investiţia va asigura, în zonă, descărcarea apelor uzate în reţelele de canalizare menajeră. Prin acest demers, vor fi relocate sute de locuri de muncă, informează Biroul Comunicare, Relații Externe al Consiliului Județean Dâmbovița.

› Ştiri recente:
› EVENIMENTE RECOMANDATE