Oglinda zilei

Emisiune
› STIRILE RADIO MINISAT

15 august-Adormirea Maicii Domnului
15.08.2017, 12:41 pm

După două săptămâni de post, pentru creştinii ortodocşi şi catolici, astăzi, este mare sărbătoare. Credincioşii sărbătoresc Adormirea Maicii Domnului sau Sfânta Marie Mare, după cum se spune popular. Nu este recomandat să se efectueze lucrări la câmp sau să se spele rufe. La mai multe mânăstiri din ţară, care poartă hramul acestei sărbători, sute de credincioşi au venit în pelerinaj, pentru a se ruga la Maica Domnului. Începând din anul 2009, Sfânta Mărie Mare a fost declarată sărbătoare legală şi e zi liberă pentru bugetari. Tot astăzi este şi Ziua Marinei, iar la Constanţa, au fost programate, festivităţi şi demonstraţii în cinstea acestui eveniment. Pe 15 august, este sărbătorită Adormirea Maicii Domnului sau Sfânta Mărie Mare, după cum se spune popular, pentru ca pe 8 septembrie să fie marcată Naşterea Maicii Domnului sau Sfânta Mărie Mică. Sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului este considerată mai importantă, dupa cum se observă şi din denumirea populară, Sfânta Mărie Mare, pentru că trecerea la cele veșnice, în cer, este pentru creştini mai importantă decât naşterea propriu-zisă pe pământ. Acesta este doar unul dintre evenimentele dedicate Fecioarei Maria. Într-o lume marcată de diverse modele, pentru femeia creştină, Maica Domnului este modelul suprem. Maica Domnului este considerată cea mai importanta dintre sfinţi. La sfârşitul vieţii sale, Ea şi-a încredinţat sufletul, însuşi Fiului său, Iisus Hristos.

› Ştiri recente:
› EVENIMENTE RECOMANDATE