Non Stop Music

Emisiune
› STIRILE RADIO MINISAT

Au demarat lucrările pe DJ 710A I.L. Caragiale – Moreni
02.10.2017, 4:22 pm

Lucrările de reabilitare pe DJ 710A I.L. Caragiale – Moreni sunt contractate în cadrul programului PNDL II, printr-un proiect în valoare de 7.056.684 lei. Lungimea drumului mai sus-amintit este de 7,488 km. Tot în această perioadă se desfășoară lucrări de reabilitare și pe alte segmente de drumuri județene, finanțate din bugetul consiliului județean, după cum urmează: 1. Îmbrăcăminte bituminoasă uşoară pe DJ 711A, sector Ghergani – Lunguleţu; 2. Reabilitarea DJ 720A Adânca – Bucșani – (șanțuri dalate și semnalizare rutieră), în cadrul PNDL I; 3. Covor bituminos pe DJ 701B Ciocăneşti – Crevedia, km 4+800 – 7+300; 4. Repararea (plombarea) suprafețelor degradate pe DJ 720A Gheboaia – Finta. Reamintim faptul că potrivit finanțărilor alocate de Ministerul Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene (MDRAPFE) în cadrul PNDL II, județului Dâmbovița i-au fost aprobate la finanțare 246 obiective de investiții pentru 85 de localități, din care 86 obiective privind infrastructura rutieră, astfel: 66 de proiecte - în 60 de localități (poduri, podețe, drumuri locale și comunale), și 20 de proiecte - la nivelul întregului județ (drumuri județene). Suma alocată județului Dâmbovița, în cadrul PNDL II, pentru cele 246 de obiective de investiții, este de 747.745.132,34 lei. În perioada următoare, conducerea Consiliului Județean Dâmbovița va urmări îndeaproape toate proiectele incluse în PNDL, urmând ca prin realizarea acestor investiții județul Dâmbovița să beneficieze de o infrastructură rutieră modernă și care să răspundă nevoilor de dezvoltare socio-economică a județului, informează Biroul Comunicare, Relații Externe al Consiliului Județean Dâmbovița.

› Ştiri recente:
› EVENIMENTE RECOMANDATE