Non Stop Music

Emisiune
› STIRILE RADIO MINISAT

Noi proiecte Erasmus, implementate în acest an școlar, de Inspectoratul Școlar al Județului Dâmbovița!
16.10.2017, 9:11 pm

Inspectoratul Școlar Județean Dâmbovița implementează începând din acest an școlar  trei proiecte de parteneriat strategic pentru inovare finanțate prin Programul Erasmus+ al Uniunii Europene pentru educație, formare, tineret și sport (2014-2020), după cum se arată într-un comunicat de presă al instituției.

 Situația actuală a derulării programelor Erasmus+ a fost prezentată vineri, 13 octombrie, la nivel național. Astfel, în numeroase instituții de învățământ din țară, care derulează proiecte educaționale de acest gen au loc, în această perioadă, activități de diseminare.

 ,,Una dintre activitățile desfășurate în județul Dâmbovița a avut loc, zilele acestea, la Școala Gimnazială Nr. 4 Moreni. Instituția noastră de învățământ a găzduit activități de diseminare a Proiectelor Erasmus+ derulate de Școala Gimnazială Nr. 4 Moreni și Colegiul Național ,,Ion Luca Caragiale” Moreni. Cele două instituții de învățământ au avut activități comune de prezentare mai ales că între acestea există strânse relații de colaborare atât în ceea ce privește activități educaționale, cât și parcursul absolvenților de succes ai școlii generale care optează pentru colegiul național din municipiul dâmbovițean”, după cum ne-a declarat directorul Școlii Gimnaziale Nr. 4 Moreni, profesor Norica Vremăroiu.

 Unul dintre proiectele prezentate la Școala Gimnazială Nr. 4 Moreni este chiar unul dintre cele realizate de instituția gazdă fiind vorba de ,,LET’S ART THE FUTURE” 2016-1 - TR01-KA219-034576_4.

 Iată și principalele acțiuni desfășurate în cadrul acestui proiect potrivit prezentării realizate de responsabili acitivitate diseminare, director adjunct al Școlii Gimnaziale Nr. 4 Moreni, profesor învățământ primar, Angelica Mircescu și profesor învățământ primar, Rodica Dobre:    

 În perioada 23-25 noiembrie 2016 a avut loc prima întâlnire de management și implementare, la școala coordonatoare ODTÜ GELIȘTIRME VAKFI OKULLARI din Ankara, Turcia.

La activitate au participat:

ROMANIA – 3 cadre didactice: Dogărel Mihaela, Vremăroiu Norica, Zaharia Elena

MACEDONIA – 3 cadre didactice

BULGARIA – 2 cadre didactice

AUSTRIA – 2 cadre didactice

Programul reuniunii a fost următorul:

       Ziua 1 – prezentarea școlii coordonatoare și a școlilor partenere. Reprezentanții fiecărei  școli participante au prezentat informații despre sistemul de învățământ, activitățile școlare și extrașcolare din instituțiile lor, au oferit partenerilor opinii privind importanța proiectului /parteneriatului pentru  dezvoltarea școlilor lor. Au fost lansate site-ul proiectului, mascota, logo-ul, afișul.

În partea a doua a zilei, au fost distribuite sarcinile și au fost planificate activitățile pentru următoarele 3 luni. Apoi, a urmat o vizită la Mausoleul Atäturk.

  • Ziua 2 – În prima parte a zilei au fost împărtășite opinii, idei pe tema De ce Arta? Participanții au agreat ideea că în școlile noastre discipline ca artele (pictura, muzica) și sportul au o pondere orară insuficientă în planurile de învățământ. Ca urmare, proiectul nostru va contribui la dezvoltarea simțului estetic, formarea unor abilități artistice la copiii de vârstă școlară mică, predarea și învățarea prin intermediul artelor vizuale. A urmat planificarea  activităților de diseminare, evaluare și monitorizare a activităților proiectului, precum și planificarea întâlnirilor proiectului. Ziua s-a încheiat cu un tur în orașul vechi.
  • Ziua 3 – ultima zi a constat în observarea unor activități didactice. Profesorii participanți au luat parte la lecții de pictură, muzică, sport, jocuri tradiționale susținute de profesorii turci la clase primare. Ziua s-a încheiat cu completarea unui jurnal de impresii.

                        A DOUA MOBILITATE TRANSNAȚIONALĂ
                 ROMÂNIA - MORENI 1-3 MARTIE 2017

 ECHIPA DE PROIECT:

Responsabil proiect:

                        DOGĂREL MIHAELA

Responsabil financiar/IT:

                        VREMĂROIU NORICA

Responsabil monitorizare și evaluare:

                        BREHUI VIOLETA

Responsabili diseminare:

                        MIRCESCU ANGELICA

                        DOBRE RODICA

Responsabili produse finale:

                        PAHOME DANIELA

                        BĂDEANU LAURA

                        VREMĂROIU MAGDALENA

                         GHERGHIȘAN MARIA

                        BULĂREANU RODICA

Responsabil traducere: ZAHARIA ELENA MIHAELA

       La Moreni, primăvara a început românește, dar cu oaspeți europeni.

 -1 MARTIE – Programul zilei

CUVÂNT DE BUN-VENIT

– Directorul școlii, coordonatorul de proiect;

- Prezentarea invitaților;

DESPRE MĂRȚIȘOR

- Celebrarea Mărțișorului în România; Zilele babelor;

- Prezentare Power Point – Mărțișor.

ATELIERE DE ARTĂ TRADIȚIONALĂ

  • despre tradiția școlii noastre în artă
  • - implicarea participanților în ateliere;

DISCUȚII DESPRE PRODUSELE PROIECTULUI, DISEMINARE, EVALUARE;

CINA DE BUN-VENIT

MARTIE

VIZITĂ LA PRIMĂRIA MORENI;

Cântece tradiționale românești și europene; Dansuri tradiționale;

Lectie de engleză – clasa a 3-a A;

Lecție de muzică – clasa a 4-a A;

 Vizită în școală – clase primare, biblioteca, laboratoare, etc;

Lecție de arte vizuale – clasa pregătitoare C;

Muzică și mișcare – clasa a 2-a C (Alina Pârvu);

Planificarea activităților viitoare; Evaluarea întâlnirii;

Vizită Curtea Domnească Târgoviște

 

           A TREIA MOBILITATE TRANSNAȚIONALĂ, TURCIA - ANKARA

 

                                           22 – 28 APRILIE 2017

 

  • În perioada 22-28 aprilie 2017, un grup de cinci elevi (Bucuroiu Alexandra Ioana, Condurache Cătălina Georgiana, Dobre Alexandra Florentina, Nicolae Miriam Elena, Nicolae Emima Andreea) de la Școala Gimnazială Nr. 4 Moreni, însoțiti de două cadre didactice (Brehui Violeta și Gherghișan Maria) au participat la activitățile de învățare desfășurate în cadrul proiectului Erasmus+ Let’s art the future la școala ODTU GYÖZEL ILKOLOLU, din Ankara, Turcia.
  • Activitățile s-au desfășurat conform programului stabilit de către gazde:

Ziua 1      -  vizitarea școlii și întâlnirea cu familiile gazdă;

Ziua 2      -  participarea la festivalul organizat cu prilejul sărbătoririi Zilei

                    Independenței și a Zilei Copilului; 

                 - „Welcome Brunch”,acțiune organizată acasă la o familie gazdă.

Zilele 3-5 - participarea la orele de curs, alături de elevii școlii;

Zilele 6- 7- activitati recreative si culturale: vizită la Mausoleul Ataturk,

                    orasul vechi, acvariul Acquavega

 

                                         A PATRA MOBILITATE TRANSNAȚIONALĂ

                                                      SOFIA - BULGARIA

  • vizitarea școlii și observare de lecții: muzică, artă, sport, limba engleză;
  • vizită culturală la Kazanluk și Valea cu trandafiri;
  • activități de implementare, evaluare și management de proiect;

 

În perioada 29-31 mai 2017 a avut loc a treia întâlnire de management și implementare, la FONDATSİYA ALTERNATIVA ALFA İ OMEGA - P.R. SLAVEİKOV SECONDARY PRIVATE SCHOOL, Bulgaria, Sofia.

La activitate au participat:

  1. ROMANIA – 3 cadre didactice: Dogărel Mihaela,

     Dobre Rodica, Zaharia Elena

  1. MACEDONIA – 3 cadre didactice
  2. Turcia – 3 cadre didactice
  3. Austria – 5 cadre didactice

Programul reuniunii a fost următorul:

 

Ziua 1 – prezentarea școlii și observarea de lectii de artă, muzică, limba engleză, sport.

În partea a doua a zilei, au fost analizate activitățile care aveau termen de realizare luna mai.

Ziua 2 – a fost dedicata cunoasterii culturii si istoriei Bulgariei. Am vizitat Muzeul Rozelor de la Kazanluk.

Ziua 3 – au fost stabilite următoarele sarcini si termene: Folk tales, Recipe Book, pictorii pe care ii vom studia in urmatoarele 6 luni.  S-au discutat aspecte legate de raportarea intermediară.

Echipa școlii noastre a prezentat Songs Book – produs pentru care suntem responsabili. Am realizat pentru partenerii noștri un număr aniversar al revistei școlii, in limba engleza – INFOMORENIA – dedicat întâlnirii de proiect din România, care a avut loc in perioada1-3 martie 2017, se mai arată în jurnalul de activitate al Proiectului Erasmus+,,LET’S ART THE FUTURE” 2016-1 - TR01-KA219-034576_4.

 Tot la activitatea de diseminare, realizată la Școala Gimnazială Nr. 4 Moreni, derulată în cadrul actualelor acțiuni naționale, a fost lansat și prezentat un alt proiect Erasmus+, care va fi implementat în perioada următoare tot de instituția menționată.

 Coordonatorul   la   nivel   de   școală este profesor de Limba franceză la Școala Gimnazială Nr. 4 Moreni,  Violeta Brehui.

 Proiectul se intitulează A  LA   RECHERCHE   DU   PAIN   QUOTIDIEN  A  TRAVERS   LA  MÉDITERRANÉE .

 Este vorba de un Proiect finanțat de Comisia Europeană prin programul ERASMUS+, Coordonator: Scuola Secondaria di Primo Grado "Massimo Li Pira", Nocera Inferiore, Italia, parteneri: Școala Gimnazială Nr.4 Moreni

    O.G.E.C du Sacré Coeur, Aix En Provence, Franța.

 SCOPUL PROIECTULUI:

- dezvoltarea spiritului de civic european, atât la elevi cât și în rândul cadrelor didactice și a

comunității locale.

- dezvoltarea spiritului de solidaritate între oameni

OBIECTIVE:

- explorarea spiritului civic

- cunoașterea și înțelegerea diferențelor de cultură, tradiții

- diminuarea discriminării și intoleranței în randul tinerilor

- motivarea elevilor în învățarea unei limbi străine

- îmbunătățirea competențelor TIC

- crearea unei bazevirtuale de colaborare între elevi, profesor

 PRODUSE FINALE:

- crearea unei pagini pe E-twinning cu activitățile proiectului

- crearea logo-ului proiectului

- un raport despre cercetarea și studiile despre noile fluxuri migratoare în căutarea pâinii de zi cu

zi

- o carte și un DVD care să cuprindă toate experiențele

- un ghid de preparare a pâinii, istoria sa, clasificarea sa, simbolul său în diferitele societăți și

religii, în lietratură

- pregătirea de produse finale de către copii (prepararea mai multor sortimente de pâine).

 

 

› Ştiri recente:
› EVENIMENTE RECOMANDATE