Non Stop Music

Emisiune
› STIRILE RADIO MINISAT

O nouă avertizare de cod portocaliu de vânt puternic și ninsori viscolite la munte!
29.10.2017, 2:18 pm

O atenționare Cod portocaliu de vânt puternic, ninsori viscolite și strat consistent de zăpadă, care vizează zonele montane, a intrat în vigoare azi, la ora 10.00.

Potrivit Administrației Naționale de Meteorologie, duminică și luni, în zonele montane, vântul va sufla tare, rafalele vor depăși 80...90 km/h, iar pe creste 100...120 km/h. Va ninge viscolit, vizibilitatea va scădea temporar sub 50 m și se va depune strat consistent de zăpadă.

Totodată, pentru nordul, nord-vestul și centrul țării este în vigoare, tot de azi, de la ora 10:00, un Cod galben de vânt intens, disconfort termic și precipitații mixte. Până luni noaptea la ora 23:00, intensitatea vântului va fi în creștere în toate regiunile, cu viteze la rafală în general între 55 și 70 km/h și local 75...85 km/h.

Valorile termice vor scădea în toată țara, iar intensificările de vânt vor determina amplificarea senzației de rece.

În regiunile din vestul, centrul și nordul țării, pe arii extinse, vor fi ploi moderate cantitativ, iar din noaptea de duminică spre luni (29/30 octombrie) în Maramureș, Transilvania și zona deluroasă a Crișanei și a Moldovei se vor semnala precipitații mixte.

› Ştiri recente:
› EVENIMENTE RECOMANDATE