Non Stop Music

Emisiune
› STIRILE RADIO MINISAT

Cerc larg de suspecți în cazul bărbaților împușcați, joi, la Târgoviște!
29.10.2017, 2:41 pm

Ancheta este în plină derulare în cazul dublei crime, înregistrate joi, la Târgoviște. Astăzi a fost înmormântarea celor două victime ale dublului asasinat.

,,Cercetările sunt în plină desfășurare. Se muncește foarte mult. Avem întocmit un cerc larg de suspecți. La acest moment al anchetei, nu putem preciza dacă și victimele se aflau la braconaj. De asemenea, nu se poate vorbi de un suspect sigur. Dezmințim informațiile potrivit cărora a fost identificat autorul sau că există un complice. Oamenii legii își fac datoria. Cercetările continuă.", a precizat astăzi pentru RADIO MINISAT, purtătorul de cuvânt al Parchetului de pe lângă Tribunalul Dâmbovița, Camelia Matei.

Totodată, surse din familia proprietarului terenului au declarat pentru RADIO MINISAT că ,,sunt invenții jignitoare, informații potrivit cărora și victimele au fost la braconaj. Gheorghe Ifrim a murit de prea corect. Așa a fost toată viața sa. A fost mereu de partea adevărului și a dreptății. S-a supărat la vederea braconierului care folosea focuri de armă în timp ce diverși agricultori erau pe câmp la treabă. A luat atitudine pentru dreptate, așa cum a fost toată viața sa, și, din nefericire, a plătit cu viața. A murit pentru o idee, de prea corect. Așteptăm ca justiția să-și facă datoria, dar nimeni nu îi mai poate aduce înapoi pe cei decedați. Trăim un coșmar care nu se va termina niciodată pentru noi.", au mai precizat surse din familie.

Tot membrii familiei lui Gheorghe Ifrim declară că - ,,în urma verificărilor efectuate de oamenii legii, armele acestuia erau la locul lor, fiind sigilate".

La acest moment, sursele oficiale, respectiv, angajații Parchetului de pe lângă Tribunalul Dâmbovița, care au preluat această speță, fiind factorii competenți în caz, nu pot oferi detalii despre acest aspect, potrivit protocolului de derulare a anchetei.

› Ştiri recente:
› EVENIMENTE RECOMANDATE