Non Stop Music

Emisiune
› STIRILE RADIO MINISAT

Taxele și impozitele locale rămân neschimbate, anul viitor, la Moreni!
29.11.2017, 2:37 am

Ședință tensionată, seara aceasta, în Consiliul Local Moreni ca urmare a unui proiect de hotărâre realizat de municipalitate cu privire la taxele și impozitele locale.

Liberalii din Consiliu Local s-au alarmat crezând că, administrația locală a pregătit o majorare.

În replică, reprezentanții municipalității din Moreni au explicat că este vorba de o neînțelegere sau de rea-voință a colegilor liberali, înregistrată în această perioadă, și la nivel național.

,,În fapt, este doar o schimbare cerută de legislație potrivit noului Cod Fiscal, respectiv modificări pentru transportatori. La Moreni, proprietari de camioane sunt puțini astfel că majorarea prevăzută, de fapt, de guvern, nu de municipalitatea din Moreni, nu va afecta foarte mulți cetățeni. În schimb, pentru populație, taxele și impozitele locale rămân neschimbate și anul viitor", a declarat pentru RADIO MINISAT, primarul municipiului Moreni, Constantin Dinu.

Edilul-șef s-a declarat nemulțumit de noile neînțelegeri manifestate de liberalii din Consiliul Local. În final, proiectul de hotărâre inițiat de municipalitate a fost aprobat, dar acesta nu prevede majorarea taxelor și impozitelor locale la Moreni, după cum înțeleseseră liberalii din Moreni.

În plus, primarul îi acuză pe aceștia că ,,frânează dezvoltarea municipiului dâmbovițean prin voturi împotriva unor proiecte utile pentru comunitate, iar alteori nici nu știu ce votează".
 
În replică, Nicolae Rabaea, liderul grupului liberalilor din Moreni a declarat că ,,nu mai e loc de înțelegere pentru administrația locală. Municipiul arată dezolant, de aceea, voi iniția un referendum pentru revenirea localității la nivel de oraș de la cel de municipiu".

› Ştiri recente:
› EVENIMENTE RECOMANDATE