Non Stop Music

Emisiune
› STIRILE RADIO MINISAT

Peste 250 de pompieri, la datorie, în Dâmbovița, de Revelion!
29.12.2017, 2:28 pm

,,La cumpăna dintre ani, pentru minivacanţa de Revelion, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Basarab I” al Judeţului Dâmboviţa a dispus măsuri de creştere a operativităţii, cu accent pe activitatea preventivă şi intervenţia în caz de urgenţă, prin suplimentarea personalului din serviciul operativ.

Astfel, în această perioadă, vor asigura serviciul operativ, 24 de ore din 24, peste 250 de cadre ale inspectoratului.

Premergător sărbătoririi Anului Nou, personalul Inspecţiei de Prevenire din cadrul I.S.U. „Basarab I” Dâmboviţa a efectuat controale tehnice de prevenire, sprijin şi îndrumare la obiectivele care organizează activităţi specifice în această perioadă (Revelionul), în vederea înlăturării cauzelor potenţial generatoare de incendiu, asigurarea condiţiilor de acces şi evacuare a persoanelor, verificarea existenţei şi fiabilităţii mijloacelor tehnice de intervenţie din dotare, precum şi exploatarea în condiţii de siguranţă a mijloacelor de încălzire şi instalaţiilor electrice. Un accent deosebit s-a pus pe instruirea personalului cu privire la modul de comportare şi de acţiune în cazul producerii unei situaţii de urgenţă.

Toate subunităţile inspectoratului sunt pregătite pentru a face faţă evenimentelor ce s-ar putea produce în această perioadă, pentru asigurarea unui climat de siguranţă şi linişte cetăţenilor dâmboviţeni", se arată într-un comunicat de presă, remis la redacție de ISU Dâmbovița.

Totodată, cu ocazia Anului Nou, INSPECTORATUL PENTRU SITUAŢII DE URGENŢĂ

“BASARAB I” DÂMBOVIŢA vă urează tuturor, LA MULȚI ANI!

› Ştiri recente:
› EVENIMENTE RECOMANDATE