Non Stop Music

Emisiune
› STIRILE RADIO MINISAT

Mâine este Ajunul Bobotezei, zi de post!
04.01.2018, 11:40 am

După atâtea zile de sărbătoare, creștinii ortodocși se întorc mâine la unele restricții alimentare și țin post.

Mâine este Ajunul Bobotezei, zi de post, după care urmează alte două zile de sărbătoare, Botezul Domnului şi Soborul Sfântului Prooroc Ioan.

Prin intermediul postului din Ajunul Bobotezei, creştinii ortodocşi se pregătesc pentru marea sărbătoare a sfinţirii apelor şi purificării mediului înconjurător, eveniment cu prilejul căruia preoţii săvârşesc slujbe religioase şi se face Agheasma Mare.

Mâine este Ajunul Bobotezei, zi în care credincioşii ţin post, pentru a se pregăti pentru marele eveniment al Botezului Domnului.

Sâmbătă este sărbătorit Botezul Domnului sau, dupa cum se spune popular, Boboteaza, iar duminică va fi sărbătorit cel mai important dintre sfinţi, acela care l-a botezat, în apele Iordanului, pe însuşi Fiul Lui Dumnezeu, Iisus Hristos.

Potrivit tradiţiei populare, mâine, în special, spre seară, nu este bine sa se spele rufe, pentru că urmează marea sărbătoare a sfinţirii apelor. Nimic nu trebuie să întineze repurificarea mediului înconjurător şi a apelor, care nu trebuie ,,spurcate”, potrivit obiceiurilor populare pentru această sărbătoare.

Sâmbătă, de Bobotează, preoţii care au trecut în ajun pe la casele oamenilor, pentru a le sfinţi şi boteza, oficiază slujbe de liturghie la biserici şi se face Agheasma Mare.

Aceasta va fi consumată de către credincioși, în fiecare dimineață, înainte de a mânca şi bea apă.

 

› Ştiri recente:
› EVENIMENTE RECOMANDATE