Non Stop Music

Emisiune
› STIRILE RADIO MINISAT

Cetățeni din Moreni, îngroziți de câinii fără stăpân, au cerut ajutorul Poliției și Jandarmeriei!
11.01.2018, 5:09 pm

Priveliște înspăimântătoare, astăzi, atât pentru angajații Policlinicii Moreni, cât și pentru pacienții, sosiți aici. În fața unității medicale, se afla, în jurul orei 15.00, o haită de treiezeci de câini.

Cazul nu este singular, astfel de haite fiind prezente mereu pe străzile din municipiu, în centrul localității, în zona școlilor, la spital, în parcuri sau la zonele de joacă ale copiilor.

Chiar și municipalitatea din Moreni ridică din umeri pentru că, deocamdată, nu deține soluții. În prezent, a fost depus un proiect pentru care se așteaptă finanțare europeană, în vederea amenajării unui adăpost pentru câinii fără stăpân. Un alt adăpost a fost amenajat, în urmă cu câțiva ani, tot cu fonduri europene, dar pentru că, nu a îndeplinit condițiile impuse de standardele europene, a fost închis.

În timp ce administrația din Moreni se străduiește pentru dezvoltarea localității, măcar pe alte paliere, principala problemă a orașului rămâne prezența tot mai numeroasă a câinilor fără stăpân.

Angajații Policlinicii Municipiului Moreni, precum și pacienții, nu au putut ieși astăzi din unitatea medicală, timp de câteva minute bune, de frica unei haite de câini, aflate în fața instituției.

Îngroziți și sătui de faptul că, administrația locală nu poate gestiona problema, oamenii au sunat la Poliția și Jandarmeria Moreni.

În replică, notificați de oamenii legii că, ei nu sunt responsabili cu strângerea câinilor și că, nu este normal să se sune la aceste instituții pentru această problemă, oamenii au spus că, nici prezența haitelor de câini nu e normală și nu mai știu cui să ceară ajutorul. ,,Dacă se va întâmpla o nenorocire, copii sau bătrâni, atacați sau chiar omorâți, cu siguranță, cazul va fi preluat de oamenii legii. Ar fi păcat însă să se întîmple o tragedie date fiind haitele de câini, prezente la tot pasul, în Moreni. Noi vrem să tragem un semnal de alarmă, la timp! Nu putem să stăm cu mâinile în sân când vedem că, pacienții care vin la noi cu probleme medicale, pot ajunge victime ale câinilor. În plus, și nouă ne e frică să intrăm sau să ieșim din instituție!", a declarat un martor ocular.
 
Angajații Policlinicii Municipiului Moreni au mai precizat că, această situație se repetă, în fiecare zi, iar ei nu pot veni sau pleca de la serviciu, neînsoțiți, de frica patrupedelor. ,,Trotuarele sunt ocupate de maidanezi. Ei fac legea. Nu poți să te deplasezi pe trotuare, fie pentru că poți fi mușcat, fie pentru că este plin de excremente de câini. Trebuie să vii cu mașina sau să mergi pe drumul rutier, printre mașini. Nu este normal în secolul XXI. Asta nu e civilizație. Eu nu mai rezist așa!", a precizat un cadru medical de la policlinică.

La fel și pacienții unității medicale s-au declarat îngroziți de prezența tot mai numeroasă a câinilor, atât în zona spitalelor, cât și în alte zone. O mămică, sosită la policlinica medicală, nu a îndrăznit să iasă din instituție, deși avea mașina parcată în apropiere. ,,Sunt cu copilul bolnav. Îl țin în brațe. Se simte rău. Mi-e frică să merg și până la mașină ca să nu fiu atacată de câini.", a spus aceasta. 

Disputa continuă și pe Facebook. Un cetățean scrie : ,,Trăim in orașul câinilor, și la propriu, și la figurat... Ne e teamă să mergem pe stradă, noaptea nu ne mai odihnim...., nici in parc nu mai putem să ieșim. Sunt mai mulți câini decât locuitori..în orașul ăsta..."

› Ştiri recente:
› EVENIMENTE RECOMANDATE