Non Stop Music

Emisiune
› STIRILE RADIO MINISAT

Percheziţii la RAR Dâmboviţa. Patru angajaţi, suspectaţi că au luat mită
29.01.2018, 4:25 pm

Patru angajaţi ai Registrului Auto Român Dâmboviţa sunt suspectaţi de către ofiţerii Direcţiei Generale Anticorupţie că acordau inspecţia tehnică unor autovehicule care nu îndeplineau condiţiile legale, în schimbul unor sume de bani.

Mai multe percheziţii au loc, astazi, la sediul instituţiei şi la locuinţele suspecţilor, fiind verificate, de asemenea, autovehicule identificate în curtea instituţiei.

”În fapt, în urma activităţilor de cercetare penală efectuate în baza ordonanţelor de delegare, a rezultat faptul că în perioada aprilie 2017–ianuarie 2018, un număr de 4 suspecţi, funcţionari din cadrul Registrului Auto Român - Reprezentanţa Dâmboviţa, având funcţia de ingineri însărcinaţi cu efectuarea controlului tehnic al autovehiculelor, au primit sume de bani şi alte foloase necuvenite de la mai multe persoane în scopul acordării inspecţiei tehnice şi eliberarea actelor de identificare a unor autoturisme care nu îndeplineau condiţiile tehnice în acest sens”, anunţă DGA. 

Vor fi puse în executare mandate de aducere pe numele a patru funcţionari din cadrul Registrului Auto Român - Reprezentanţa Dâmboviţa, suspectaţi de comiterea infracţiunii de luare de mită şi pe numele a zece persoane fără calitate specială, suspectate de săvârşirea infracţiunii de dare de mită, constând în aceea că ar fi oferit sume de bani funcţionarilor respectivi, în legătură cu efectuarea controlului tehnic al autovehiculelor.

În cauză se beneficiază de sprijinul Direcţiei de Operaţiuni Speciale din cadrul I.G.P.R., a unui specialist criminalist din cadrul IPJ Dâmboviţa şi a lucrătorilor din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean ”Mircea cel Bătrân” Dâmboviţa.

› Ştiri recente:
› EVENIMENTE RECOMANDATE