Global Top40
Sergiu Dumitru

Emisiune
› STIRILE RADIO MINISAT

Întâlnire între ministrul de Finanțe și agenți economici și sindicaliști, la Târgoviște
04.03.2018, 12:49 pm

Abordarea preventivă în economie, pentru a crea mecanisme de finanţare, acolo unde acestea sunt necesare, şi încurajarea producţiei şi exportului – acestea sunt direcțiile în care ministrul Finanțelor, Eugen Teodorovici, crede că trebuie acționat. În plus, el susține că legea trebuie să fie cât mai simplă şi aplicată egal.

Oficialul guvernamental a discutat, vineri, la Târgoviște, cu reprezentanţi ai agenţilor economici din judeţ şi ai mai multor sindicate, cu directorii Camerei de Comerț și Direcției Finanțelor Publice, dar și cu conducerea Consiliului Județean și cu parlamentari social-democrați de Dâmbovița.

Întâlnirea a urmărit să le ofere oamenilor de afaceri posibilitatea de a-şi exprima nelămuririle şi nemulţumirile privind problemele întâmpinate în desfăşurarea activităţilor economice.

Printre acestea s-au regăsit: reforma fiscală, simplificarea şi debirocratizarea sistemului bugetar, dificultăţile în găsirea forţei de muncă, inegalităţile legislative şi financiare dintre România şi alte ţări membre UE, necesitatea ca asistenţa socială să fie oferită doar persoanelor cu probleme reale, nu celor care nu doresc să muncească, se arată într-un comunicat al Consiliului Județean Dâmbovița.

› Ştiri recente:
› EVENIMENTE RECOMANDATE