Radio Minisat - Stiri Targoviste Dambovita - Conducerea ASO Cromsteel Târgoviște face un apel la dialog

Non Stop Music

Emisiune
› STIRILE RADIO MINISAT

Conducerea ASO Cromsteel Târgoviște face un apel la dialog
11.04.2018, 12:23 pm

Conducerea ASO Cromsteel Târgoviște face un apel la dialog.

Într-un comunicat de presă remis astăzi la redacție, compania susține că dorește să găsească împreună cu membrii de sindicat o cale de mijloc pentru a putea păstra toate locurile de muncă.

Potrivit comunicatului, continuarea situației de criză ar putea duce inevitabil la o reducere a vânzărilor, a producției și, drept urmare, la reducerea personalului. O primă măsură este demontarea, începând chiar de astăzi, a două dintre utilajele din fabrică.

”Vrem ca angajații noștri să se simtă bine alături de noi și vrem să le oferim venituri peste media locală, într-o companie unde am investit și vom investi toate câștigurile, dar pentru ca acest lucru să fie posibil avem nevoie să găsim o cale de mijloc.”, se arată în comunicat.

De asemenea, compania precizează ca a fost de acord cu majoritatea revendicărilor prezentate de Sindicatul Valahia, dar că acestea nu au fost acceptate de catre angajați, după cum au comunicat reprezentanții Sindicatului Valahia.

În comunicat se mai arată că cea mai mare parte a investitiilor de peste 10 milioane de euro din ultimii ani a fost făcută în zona de tehnologizare si utilaje, pentru îmbunătățirea condițiilor de muncă, pentru protecția mediului.

La ASO Cromsteel Târgoviște lucrează peste 520 de dâmbovițeni.

 

› Ştiri recente:
› EVENIMENTE RECOMANDATE