Radio Minisat - Stiri Targoviste Dambovita - Mâine este Izvorul Tămăduirii când se face Agheasma Mică!

Non Stop Music

Emisiune
› STIRILE RADIO MINISAT

Mâine este Izvorul Tămăduirii când se face Agheasma Mică!
12.04.2018, 2:32 pm

Mâine se sărbătoreşte Izvorul Tămăduirii. Evenimentul este celebrat atât de creştinii ortodocşi, cât şi de cei catolici.

Preoţii săvârşesc mâine slujbe de sfinţire a apelor şi se face Agheasma Mică, pe care credincioşii o iau acasă pentru sănătate.

Sărbătoarea „Izvorul tămădurii” porneşte de la relatarea, potrivit căreia, în secolul al VI-lea după Hristos, Leon, care urma să devină împărat al Constantinopolului, cutreiera pădurile imperiului, în care se spunea că se află izvoare ocrotite de Maica Domnului. Viitorul suveran al Bizanţului a întâlnit un orb, care i-a cerut apă şi să îl ajute să ajungă în cetate.

Leon s-a îndreptat către un izvor, din care a luat apă, i-a udat ochii orbului, iar acesta şi-a recăpătat, în mod miraculos, vederea. Ajuns împărat, Leon cel Mare a zidit lângă izvor, o biserică.

În ciuda trecerii timpului, Izvorul Tămăduirii de la Constantinopol nu a secat niciodată, iar vindecările miraculoase continuă să apară pentru pelerinii sosiţi aici.

În amintirea minunii vindecării orbului, în vinerea din Săptămâna Luminată se sfinţesc apele şi se face Aghiasma Mică.

Potrivit tradiţiei creştine, aceasta se consumă dimineaţa, înainte de a mânca, pentru vindecarea bolilor şi alungarea necazurilor.

› Ştiri recente:
› EVENIMENTE RECOMANDATE