Non Stop Music

Emisiune
› STIRILE RADIO MINISAT

Peste 200 de lucrări, înscrise la Sesiunea internațională de comunicări științifice studențești de la Universitatea Valahia Târgoviște!
04.05.2018, 12:20 pm

Facultatea de Științe Economice a Universității ”Valahia” din Târgoviște a organizat săptămâna trecută Sesiunea internațională de comunicări științifice studențești ”Performanță și competitivitate în societatea cunoașterii”.

Evenimentul s-a desfășurat sub egida Centenar, în parteneriat cu Agenția Interuniversitară a Francofoniei și cinci instituții de învățământ superior, respectiv Academia de Studii Economice din București, Universitatea ”Dunărea de Jos” din Galați, Universitatea Petrol - Gaze din Ploiești, Universitatea din Pitești, Universitatea ”Athenaeum” din București și Universitatea de Stat ”Alecu Russo” din Bălți.

Peste 200 de teme au fost înscrise în cadrul celor șapte secțiuni pentru studenți (Contabilitate, Informatică de gestiune, Finanțe și instituții financiare, Marketing, Administrarea afacerilor, Economie și dezvoltare durabilă, Management), la care s-a adăugat o secțiune specială dedicată elevilor.

Astfel, sesiunea științifică a stârnit interesul a peste 30 de elevi de la Colegiul Economic ”Ion Ghica” din Târgoviște și de la Colegiul Național ”Nicolae Titulescu” din Pucioasa, care și-au expus rezultatul activității științifice în prezența cadrelor didactice universitare.

Premiile în bani și cărți au recompensat cele mai bune lucrări din cadrul fiecărei secțiuni.

În plus, au fost acordate premii speciale purtând numele unor personalități academice care și-au pus amprenta asupra învățământului și cercetării economice din Universitatea ”Valahia”: Gheorghe Blidaru, Costin Boiangiu, Mariana Demean, Mihai Iurcu, Ion Stegăroiu, Paraschiv Vagu, transmite BIROUL IMAGINE ȘI COMUNICARE al Universității Valahia Târgoviște.

› Ştiri recente:
› EVENIMENTE RECOMANDATE