Non Stop Music

Emisiune
› STIRILE RADIO MINISAT

Polițist dâmbovițean, spulberat pe șosea de o mașină intrată pe contrasens
20.07.2018, 8:54 am

Accident mortal, în această dimineață, pe DN71, la Ilfoveni.

Un polițist în vârstă de 40 de ani, de la Serviciul Rutier Dâmbovița, care se deplasa cu motocicleta către serviciu, a fost acroșat și accidentat mortal de un autoturism care circula pe contrasens. Șoferul mașinii are 37 de ani și este din Bucșani.

Mai bine de o oră, traficul a fost blocat în zonă, pentru efectuarea cercetării la fața locului.

Două ore mai târziu, polițiștii dâmbovițeni anunțau că un accident similar s-a petrecut pe DN72, la Adânca. Din fericire, acest incident rutier nu s-a soldat cu pierderi de vieți omenești.

De data aceasta, tot un șofer din Bucșani, în vîrstă de 35 de ani, a acroșat și accidentat ușor, la prima vedere, un motociclist de 38 de ani, din Târgoviște.

Cauza evenimentului rutier este neacordarea priorității, au stabilit polițiștii dâmbovițeni.

› Ştiri recente:
› EVENIMENTE RECOMANDATE