Non Stop Music

Emisiune
› STIRILE RADIO MINISAT

Astăzi este Ziua Imnului Național al României!
29.07.2018, 10:40 am

La data de 29 iulie 1848, în parcul Zăvoi din Râmnicu Vâlcea, în faţa unei numeroase asistenţe, un grup de tineri entuziaști, avându-l în frunte pe Anton Pann, au cântat pentru prima dată cântecul „Deşteaptă-te române”, cântec ce avea să devină cântecul Revoluţiei de la 1848, iar mai târziu imnul de stat al României.

Încă din momentul apariţiei sale, cântecul „Deşteaptă-te, române” a fost menit să le fie alături românilor în cele mai grele momente ale istoriei lor, mai ales că acest cântec a fost compus în contextul Revoluţiei de la 1848, de către poetul Andrei Mureşanu, cel care se afla pe atunci la Braşov și care în calitate redactor al revistei „Foaie pentru minte, inimă şi literatură” va compune și va publica acest cântec ce va mobiliza masele populare în zilele revoluției.

După ce versurile au fost puse pe hârtie de către Andrei Mureșan, s-a ridicat problema identificării unui cântec adecvat acestor versuri. Astfel, există o întreagă controversă cu privire la autorul melodiei, deoarece unele mărturii spun că Andrei Mureşanu este și autorul melodiei, pe când altele îl desemnează pe Anton Pann, celebrul culegător de muzică veche, ca fiind cel care a compus muzica acestui cântec.

Ce este însă cert, este faptul că acest cântec a fost cântat pentru prima dată în Parcul Zăvoi din Râmnicu Vâlcea la 29 iulie 1848, iar acest cântec foarte drag românilor le-a insuflat curaj în momentele de cumpănă ale istoriei lor, așa cum au fost Războiul de Independenţă din 1877-1878, Primul şi Al Doilea Război Mondial, ori în anii teribil de grei ai regimului comunist.

După Revoluţia din decembrie 1989, cântecul „Deşteaptă-te, române!”, a devenit imnul naţional, iar din anul 1998 la iniţiativa Senatului, ziua de 29 iulie a devenit ,,Ziua Imnului Naţional al României", informează site-ul Lecția de istorie.

› Ştiri recente:
› EVENIMENTE RECOMANDATE