Non Stop Music

Emisiune
› STIRILE RADIO MINISAT

Ortodocșii, aflați în Postul Adormirii Maicii Domnului, sărbătoresc astăzi Schimbarea la Față a Mântuitorului! Azi e dezlegare la pește!
06.08.2018, 12:08 am

Creştinii ortodocşi sărbătoresc astăzi Schimbarea la faţă a lui Iisus Hristos. Evenimentul a avut loc în faţa ucenicilor Săi.

În această zi, există obiceiul de a se aduce la biserici, struguri, pe care preoţii îi binecuvîntează, iar apoi, oamenii îi împart pentru cei care au murit. 

Pentru că sărbatoarea are loc în Postul Sfintei Mării, astăzi este dezlegare la peşte. Şi săptămâna viitoare, de Sfântul Nifon, credincioşii dâmboviţeni, aflaţi tot în Postul Sfintei Mării, vor avea voie să mănânce peşte.

Schimbarea la faţă reprezintă momentul în care Iisus Hristos a urcat pe Muntele Tabor din Ierusalim, pentru a le arăta ucenicilor Săi că El este Fiul Lui Dumnezeu.

Faţa sa era luminoasă ca soarele, hainele îi erau albe ca zăpada, iar din cer s-a auzit: ,,Acesta este fiul meu cel iubit, prin el mă descopăr, de El să ascultaţi”. În acel moment, apostolii au fost învăluiţi într-un nor de lumină, în timp ce Iisus Hristos se ruga la Dumnezeu.

Praznicul de astăzi face parte din seria miracolelor săvârşite de Fiul Lui Dumnezeu, fiind prevestite astfel, Învierea lui Iisus Hristos şi Înălţarea Sa la cer.

Prin intermediul acestei minuni, a fost demonstrat faptul că, Iisus Hristos este Fiul Lui Dumnezeu.

Aceasta a fost prima minune a Mântuitorului asupra Sa, prin care Şi-a arătat slava dumnezeiască înaintea apostolilor: "Şi după şase zile, Iisus a luat cu Sine pe Petru şi pe Iacov şi pe Ioan, fratele lui, şi i-a dus într-un munte înalt, de o parte. Şi S-a schimbat la faţă, înaintea lor, şi a strălucit faţa Lui ca soarele, iar veşmintele Lui s-au făcut albe ca lumina" (Matei 17, 1-2).

În această zi, există obiceiul de a se aduce la biserici, struguri, pe care preoţii îi binecuvintează, iar apoi, oamenii îi împart pentru cei care au murit, în special, pentru eroii neamului care şi-au dat viaţa pentru apărarea ţării.

 

› Ştiri recente:
› EVENIMENTE RECOMANDATE