Radio Minisat - Stiri Targoviste Dambovita - O mașină s-a răsturnat, alte două s-au ciocnit, în Dâmbovița

Non Stop Music

Emisiune
› STIRILE RADIO MINISAT

O mașină s-a răsturnat, alte două s-au ciocnit, în Dâmbovița
07.08.2018, 9:16 am

Incident rutier, azi-noapte, la Târgoviște, pe str. Locotenent Stancu Ion. Un șofer de 26 de ani nu s-a asigurat la efectuarea manevrei de mers înapoi, intrând în coliziune cu un alt autoturism al cărui șofer a părăsit locul accidentului. Ulterior acesta a fost depistat de polițiști pe raza municipiului, fiind vorba de un tânăr de 20 de ani.

În urma accidentului, o tânără  pasageră în autoturism a fost rănită ușor la prima vedere, potrivit Inspectoratului de Poliție Dâmbovița. Ambii conducători auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative.

Un alt accident rutier a avut loc, ieri după-amiază, pe DJ 722 - la Mircea Vodă. Un conducător auto a pierdut controlul asupra direcției de deplasare și s-a răsturnat în afara părții carosabile. Conducătorul auto, un bărbat de 50 de ani, a fost rănit ușor, fiind transportat la UPU Titu.

În urma testării acestuia cu aparatul etilotest, rezultatul a fost de peste 0.40 mg/l alcool pur în aerul expirat, potrivit IPJ Dâmbovița.

De asemenea, pasagerul din autoturism, un bărbat de 45 de ani, a fost transportat la Spitalul Județean Târgoviște.

› Ştiri recente:
› EVENIMENTE RECOMANDATE