Non Stop Music

Emisiune
› STIRILE RADIO MINISAT

Lumea depinde de noi, în Săptămâna Educaţiei Globale!
23.11.2018, 11:44 am

Drepturile și îndatoririle copiilor au fost, în această dimineață, în centrul dezbaterilor la Școala Gimnazială „Prof. Paul Bănică” din Tâgoviște, unde s-a desfășurat activitatea “Lumea depinde de noi”. Proiectul a fost inclus în cadrul Săptămânii Educației Globale și a avut suportul organizației “Salvați Copiii”, fiind coordonat de profesoara de Limba engleză Anca Milea.

Săptămâna Educației Globale este un eveniment de sensibilizare la nivel european, care se desfăşoară anual în educaţia formală şi non-formală pe continent, având teme diferite în fiecare an.

Scopul este de a încuraja educatorii şi cursanţii să exploreze activităţile educaţionale pentru cetăţenia globală. Săptămâna Educaţiei Globale abordează aspecte legate de diversitate şi inegalitate la nivel local şi global şi încearcă să încurajeze conştientizarea lumii extinse şi al rolului nostru de cetăţeni ai lumii, atitudini de respect pentru diversitate şi abilităţi de comunicare.

Redactor: Manina Leașu

› Ştiri recente:
› EVENIMENTE RECOMANDATE