News Caffe cu...
Stiristul de serviciu

Emisiune
› STIRILE RADIO MINISAT

Snap, Corona, Fun Factory, La Bouche, la Forever Young Festival! Radio Minisat este partener media
05.02.2019, 3:17 pm

Muzica retro va fi la putere, în această vară. Cei care vibrează la muzica anilor ’80 - ’90 au, acum, motive de bucurie. La sfârșit de iunie, la București, se desfășoară FOREVER YOUNG Festival, unicul eveniment de asemenea anvergură dedicat muzicii retro în România, iar Radio Minisat este partener media. 

În fiecare săptămână, până la eveniment, oferim invitații la festival. Ascultă Radio Minisat și înscrie-te la concurs, atunci când vei auzi semnalul și tema anunțată de realizator.

Între 21 și 23 IUNIE 2019, în București, în parcarea C de la ROMEXPO, vor evolua zeci de nume de legendă ale muzicii disco, pop sau rap, care au încântat cu evoluțiile lor generații de fani la nivel mondial.

Printre vedetele care au confirmat deja participarea la FOREVER YOUNG Festival 2019 se numără Snap, Corona, Fun Factory, La Bouche și Samantha Fox. Acestora li se vor adăuga, în curând, foarte mulți alții, inclusiv o serie de nume care vor evolua în premieră în România.

Cele trei zile de festival vor include, înaintea concertelor zilnice, o serie de activități conexe, dedicate întregii familii, astfel încât evenimentul să fie cât mai atractiv, atât pentru cei mari, cât și pentru cei mai mici. 

Astfel, în parcarea C de la Romexpo vor fi organizate ateliere creative pentru copii, concursuri de muzică și dansuri specifice perioadei ’80 - ’90, evenimente antrenante pentru toată familia.

 

› Ştiri recente:
› EVENIMENTE RECOMANDATE