Non Stop Music
Primul radio privat din Dâmboviţa, lansat în eter pe 15 martie 1995, Radio MINISAT a devenit în timp, prin calitatea programelor sale şi prin evenimentele pe care le-am organizat, un adevărat brand târgoviştean. De la început şi până acum, am condus autoritar piaţa radio locală formând generaţii de ascultători în spiritul ritmului energic şi pozitiv pe care l-am impus. Atributele brandului Radio MINISAT sunt actual, inventiv, dinamic, distractiv.
Am organizat ani la rand concerte de pomină cu cele mai tari trupe, cei mai tari artisti si cel mai numeros public, am adus pentru prima oară în Targoviste o trupă din strainatate – The Underdog Project, “am comis” nenumărate campanii, unele mai inovatoare ca altele, am organizat super petreceri în cluburi sau ne-am raliat unor initiative demne de toată lauda. Una peste alta, în studioul clasic, în studioul “decapotabil” de pe blocul-plajă MINISAT, în cabina de sticlă “cu ecran plat”, în Piata Tricolorului, la tine în clasă, la tine în casă sau oriunde ne-am mai întâlnit, printre muzici, printre prieteni, printre colegi, amuzându-ne, surprinzându-te, încântându-te, încercând să doborâm recorduri, ne-a plăcut să te avem aproape si să simtim că apreciezi strădania si inventivitatea noastra.
Sondajele de opinie realizate anual de CURS pe un eşantion reprezentativ au confirmat o stare de fapt: Radio MINISAT este cel mai ascultat post de radio din judeţul Dâmboviţa şi din Târgovişte, la o distanţă apreciabilă faţă de posturile de radio concurente.
Prezenţa pe unde radio, pe internet (live), pe MINISAT TV (programul propriu al televiziunii prin cablu MINISAT) asigură postului de radio calitatea de lider media de necontestat în zona sa de acoperire.
Tarifele de publicitate sunt fixate ţinând cont de poziţia de number one pe care o deţinem, de experienţa noastră şi de recunoaşterea de care ne bucurăm.